Uniunea Salvați Basarabia

Moldova 1: USB solicită publicarea tuturor contractelor de procurare a energiei electrice

Uniunea Salvaţi Basarabia solicită Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi Guvernului să publice toate contractele de pe care le-a semnat Republica Moldova, din 2009 încoace, cu partea transnistreană şi cu Ucraina, prin intermediul Energocapital, pentru procurarea energiei electrice.

Liderul USB, Valeriu Munteanu, a declarat că societatea trebuie să cunoască clauzele acestor contracte, care acum sunt secrete.

Valeriu Munteanu spune că, pe lângă documentul public semnat între ACUM şi PSRM privind guvernarea, mai există protocoale secrete, care au dinamitat din start actul guvernării, iar unul dintre ele este „protocolul Cuciurgan”.

„Cea mai mare schemă de corupţie în curs în Republica Moldova este jaful care se face prin importul de energie electrică de peste Nistru, prin firma Energocapital, offshore-ul lui Vlad Plahotniuc”, a declarat Valeriu Munteanu.

Potrivit lui Valeriu Munteanu, la două luni de la „fuga ruşinoasă” a fostului lider al PDM, Energocapital „bagă în continuare adânc mâinile în buzunarele moldovenilor”.

„Contractele de la Cuciurgan reprezintă înţelegerea secretă dintre oligarhii de la Chişinău şi cei de la Tiraspol, tutelaţi de Moscova, prin care fiecare dintre părţi şi-au pus propria firmă offshore în lanţul de aprovizionare cu energie electrică, cu scopul de a se îmbogăţi pe seama moldovenilor”, a spus Valeriu Munteanu.

Potrivit unor calcule la care a făcut referire liderul USM, lunar în aceste conturi offshore ar ajunge aproape 20 de milioane de dolari, „bani scoşi ilegal din buzunarele moldovenilor”.

Secretarul general al USB, Ilie Creţu, a menţionat că astăzi 80% din energia electrică este procurată din regiunea transnistreană şi că este regretabil că nimeni nu este interesat să schimbe situaţia în domeniu.

Cătălina Covalenco, membră USB, a declarat că accentul trebuie pus pe importul de energie electrică din România. Pentru aceasta, se cere implementarea proiectului de interconectare energetică cu România, pentru care Parlamentul de la Chişinău, în vara anului trecut, a ratificat un acord de finanţare între BERD şi BEI. Este vorba de cunoscutul proiect Isaccea-Vulcăneşti.

Liderul PPDA, Andrei Năstase, nu a răspuns la telefon pentru a comenta declaraţiile lui Valeriu Munteanu, iar serviciul de presă al preşedenţiei a refuzat să dea o replică. Consilierul pe comunicare a premierului Maia Sandu, Anastasia Condruc, a declarat pentru Moldova 1 că nu există niciun acord secret între blocul ACUM şi PSRM şi că singurul acord între formaţiuni a fost deja publicat. Şi Alina Merlici consilierul pe comunicare al ministrului Economiei Vadim Brânzan, a refuzat să comenteze declaraţiile politice ale lui Valeriu Munteanu. Partidul Uniunea Salvaţi Basarabia a fost creat săptămâna trecută pe baza fostei Mişcări Acţiunea Europeană. Partidul are drept scop unirea cu România. Membrii USB susţin că 80 la sută din energia electrică este procurată din Transnistria şi pun accentul pe interconectarea cu România. USB cere implementarea proiectului Isaccea Vulcăneşti pentru care Parlamentul de la Chişinău a ratificat un acord de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii.

Partidul Politic Uniunea Salvaţi Basarabia a apărut în urma redenumirii Partidului Politic Mişcarea Acţiunea Europeană, iar la Congresul extraordinar al MAI, din 21 iulie, lider al formaţiunii a devenit Valeriu Munteanu, care a părăsit mai devreme Partidul liberal. Actele pentru înregistrarea modificărilor operate la Congres au fost depuse la Agenţia Servicii Publice.

Energocapital „bagă în continuare adânc mâinile în buzunarele moldovenilor

Contractele de la Cuciurgan reprezintă înţelegerea secretă dintre oligarhii de la Chişinău şi cei de la Tiraspol, tutelaţi de Moscova, prin care fiecare dintre părţi şi-au pus propria firmă offshore în lanţul de aprovizionare cu energie electrică, cu scopul de a se îmbogăţi pe seama moldovenilor. Pentru a schimba situația, accentul trebuie pus pe importul de energie electrică din România.

Опубликовано Uniunea Salvați Basarabia – USB Четверг, 25 июля 2019 г.

Moldova 1, 25 iulie 2019

Add Comment