Uniunea Salvați Basarabia

AGORA.MD: Cu imn hard rock și în opoziție față de guvernare. Valeriu Munteanu a lansat partidul „Uniunea Salvați Basarabia”

O nouă formațiune politică unionistă pe arena politică moldovenească a fost lansată astăzi la Chișinău, în frunte cu fostul vicepreședinte al Partidului Liberal, Valeriu Munteanu. „Basarabia va renaște din propria cenușă precum pasărea Phoenix din cenușă”, a declarat Munteanu, afirmând că scopul noului partid politic este unirea Basarabiei cu România. Formațiunea se declară în opoziție cu actuala guvernare PSRM-ACUM.

„USB își va depune toată energia pentru a fi în opoziție cu actuala guvernare”, a declarat Valeriu Munteanu, accentuând că coaliția PSRM-ACUM este împotriva naturii.

Liderul USB se arată nemulțumit de faptul că guvernarea a renunțat la orice ambiție geopolitică, iar acest lucru este „o scuză pentru justificarea actualei alianțe și pentru viitoarele cedări. Să renunțăm la valori?”

Potrivit lui Munteanu, ideea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, fără Unirea cu România, este o abordare statalistă și utopică.

„Eu lucrez la Unirea Basarabiei cu României și asta vrea să facă USB”, a mai spus Munteanu.

Fostul ministru al Mediului a adăugat să la niciun eveniment de-al partidului „nu vor fi acceptate atribute care nu sunt prietenoase cu mediul”.

Potrivit lui Valeriu Munteanu, femeile constituie 44% din componența partidului.

În calitate de secretar general al partidului a fost ales Ilie Crețu, fost candidat din partea Partidului Liberal la alegerile din 24 februarie 2019. Printre membrii noului partid se numără și fostul director al agenţiei „Apele Moldovei”, Igor Hîncu.

Congresul a votat, de principiu, adoptarea unui imn al partidului – o piesă rock a trupei românești Phoenix.

Precizăm că în această dimineață a fost convocat Congresul extraordinar al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană, care a decis redenumirea formațiunii politice în „Uniunea Salvați Basarabia” și a aprobat programul partidului.

Amintim că, în mai 2018, Valeriu Munteanu a fost candidatul PL la funcția de primar general al municipiului Chișinău, unde a acumulat 3,61% din voturi. Munteanu a fost deputat în Parlament și vicepreședinte al Partidului Liberal. Originar din satul Floreni din raionul Anenii Noi, Munteanu a fost, la începutul carierei sale politice, primar al localității.

agora.md, 21 iulie 2019

Add Comment